Introducere în Web Development

Capitolul 3: Introducere în CSS
Ce este CSS

CSS este spaima programatorilor de Back-End. (O glumă de programatori)

CSS (Cascading-Style-Sheets) este limbajul folosit pentru a stiliza paginile web.
Dacă în HTML spunem ce elemente există într-o pagină web, în CSS spunem cum arată acele elemente.

Înainte de apariția CSS, browserele aplicau propriile proprietăți (fonturi, culori, ș.a.) pe diferite elemente. Asta însemna că o pagină putea să arate într-un fel pe un browser, și în cu totul alt fel pe altul.
CSS le dă mai mult control vizual web-developerilor și web-designer-ilor.

Elementele de bază din CSS cred că sunt destul de ușoare încât să le înveți din acest curs. Dar pentru a îl folosi profesionist, trebuie să lucrezi mult și să înveți câteva trucuri puțin evidente.

Mulți programatori se sperie de CSS, inclusiv cei care se specializează în Front-End. Însă cei care au oarece înclinații artistice s-ar putea să îl aprecieze.

Mie, personal, îmi place să mă joc cu diferite culori și dimensiunile elementelor. Îmi place să implementez design-uri. În secret, îmi place și când pierd ore sau zile să fac un element să arate exact așa cum vreau pentru că CSS câteodată nu are sens.

Designed by